Festivalul trece, cărțile rămîn

Minel Ghiță Mateucă

...Da, festivalul trece, cărțile rămîn. Despre asta vreau să vorbesc azi, despre cele trei cărți: „Nichita Stănescu”, „Teatrul Equinox Ploiești - starea de a fi” și „Crimele din Strada Cerului", scoase de Mihai Vasile și dăruite cititorilor sub auspiciile rebelului său Festival al artelor „Nichita la echinocțiu”. Realizate integral (concepție, selecție texte și imagini, inclusiv, texte, fotografii și desene proprii, ilustrație, machetă artistică, tehnoredactare, coperți) de către Mihai Vasile, cele trei cărți au apărut la Editura Libertas a Centrului Județean de Cultură și au fost tipărite în condiții tehnico-grafice și tipografice excepționale de către Karta Graphic Ploiești. Dar să le luăm pe rînd.

Doi. „Teatrul Equinox Ploiești - starea de a fi”. La opt ani după „Cartea Equinoxului”, prima lucrare despre cei 25 de ani împliniți atunci de Teatrul Equinox, iată că, în condiții tehnico-tipografice incomparabile, fastuoase, de-a dreptul, apare acum acest album total, în care Mihai Vasile scrie istoria, de deja 33 de ani, a Equinoxului, alături de și împreună cu peste 50 de

autori, români și străini critici de teatru și de film, regizori, literați, ziariști, publiciști, pictori, artiști fotografi etc., care, de-a lungul timpului, au avut ceva de spus despre Equinox, despre spectacolele sale, despre valorile sale, despre artiștii săi, despre Mihai Vasile însuși. Volumul este, vorba lui Dragoș Grigorescu, „un poem vizual în alb și negru (...) o carte a spectacolelor care au fost puse în scenă (...), el însuși un spectacol” sau, vorba principalului „vinovat”, mai tehnică, deci mai exactă: „conține mărturii scrise ori vorbite despre Teatrul Equinox, extrase din presa românească și din cea străină, din emisiunile de televiziune sau de radio”. Sînt prezentate, deci, spectacolele Equinoxului (Caragiale, Eminescu, Nichita Stănescu, Geo Bogza, Eugen Jebeleanu, Matei Călinescu, Octavian Paler, Dumitru Solomon, Lelia Munteanu, Lucian Vasilescu, Federico Garcia Lorca, William Stevenson, Michel de Ghelderode...), inclusiv premiera mondială cu „Poarta infernului” de Roland Ménard, afișe, fotografii, cronici, marile sale proiecte („Teatrul mitologiei românești”, „Teatrul poeziei”), marile sale experimente spectacolele de teatru de gest și de teatru-dans, filmele („Nichita azi”, „Fericita pasăre și noi”, „Oglinda”...), festivalul made in Equinox, de care am vorbit deja. și, absolut normal, chiar obligatoriu, în

ultimul fascicul al albumului, este prezentat Mihai Vasile, cu ideile sale, cu montările și filmele, cu rolul și rolurile sale, cu cărțile și proiectele sale. Albumul se încheie cu un instructiv și emoționant text semnat de Mihai Vasile, o trecere în revistă a etapelor, a spectacolelor și a actorilor Equinoxului, din care nu este deloc exclus publicul („tînăr și dinamic (...) partener ideal (...) care a validat tot timpul demersul nostru artistic”). și, la fel ca și la „Nichita Stănescu”, ultimul text este un minunat colofon, veche practică editorială de bun simț, deși neglijată în vremurile mai noi, făcută cu un profesionalism elegant de același Mihai Vasile.