Am pus în oglindă facsimilele cu transcrierea lor și am lăsat ca cititorul să se descurce cum poate el mai bine în acest spectacol al „nevoinței de a fi”, cum spune poetul într-un minunat vers. Scrisul său mărunt, aparent repezit, deseori elegant și caligrafiat cu grijă ne redă, parcă, un pic din ființa lui, din gesturile sale de poet în agonie, din emoțiile, trăirile și temerile pe care boala i le crea. Este evidentă teama că nu va putea termina ceea ce credea că începuse, adică o nouă carte... La pagina 114, deasupra tulburătorului poem „Mama”, de pildă, o însemnare ne atrage atenția prin dramatismul situației în care se afla atunci, cu puțin înainte de moarte: „poemul acesta... poate-l termin pînă la 8 martie „ziua femeii”, poetul stingîndu-se la puțin timp după această însemnare...

...Am optat pentru titlul „Venirea fiului”, un titlu, aparent, refuzat de poet (a se vedea facsimilul de la pagina 58), pentru că, într-un fel, această carte ni-l readuce în memorie pe Dan David, cu ambiția de a-l păstra acolo cît mai mult timp...

Aceste facsimile au stat la baza unei apariții editoriale din anul 2000. Numai că în ediția aceea (care a fost, mai degrabă, o improvizație nedemnă de memoria poetului) s-au făcut multe omisiuni, adaptări

neavenite sau chiar decriptări defectuoase a manuscriselor. Ele au fost puse atunci la dispoziția Editurii Libertas de către soția poetului, doamna Dorina Constantinoiu. Recuperate acum, după cincisprezece ani, aceste facsimile au stat și la baza acestei apariții la Editura Mythos și am considerat oportun să aduc, astfel, un omagiu bunului meu prieten, poetul Dan David.

Posteritatea nu mai poate să tacă:
„Venirea fiului”

Minel Ghiță Mateucă

Brusc, intens și scăpărător ca fulgerul unui cireș înflorit pe o coastă sălbatică de pe dealul literaturii, Dan David a trecut prin viață și prin poezie doar 38 de ani. A lăsat în urmă o familie îndoliată, niște prieteni bezmeticiți prin lume și cîteva cărți. După un sfert de secol de la moartea sa, posteritatea pare puțin interesată și deloc grăbită să-i perpetueze memoria.

Cîte ceva, totuși, se face. N-aș pune la socoteală volumul de versuri „Poeme torențiale”, apărut în 1994, fiindcă aici este vorba de o întîrziere birocratică, nu de un act de gratitudine a posterității, poetul însuși predînd cartea Editurii Eminescu încă din 1989, cu un an înainte de prea timpuria sa dispariție. Fiindcă nu aveau acea anvergură culturală minim necesară pentru a clarifica, a impune și a întreține o posteritate poetică, nici așa-numitele „Zilele poeziei Dan David”, organizate cîțiva ani la Bertea, comuna natală, vitală și

letală a poetului, nu au fost de ajuns. Normal că, fiind o manifestare strict locală, școlărească, în sensul rău al cuvîntului, „Zilele…” au încetat de mult să se mai organizeze.

Așa că, în fapt, singurele dovezi clare că Dan David nu a fost cu totul uitat sînt cele două cărți postume de pînă acum: „Soare cu dinți de lupoaică” (poeme inedite, furnizate de familie, Editura Libertas, Ploiești, 2000) și „Lacrima de cîine” (antologie, prezentare și fișă biobibliografică realizată de Constantin Hrehor, Editura Axa, Botoșani, 2001).

Vreun studiu? Vreo exegeză? Vreo evocare, măcar la anii rotunzi ai celor, iată, deja, 25 de comemorări? Măcar vreo relatare cît de seacă de la manifestările culturale de la Bertea? A apărut așa ceva în vreo publicație din Prahova sau de aiurea? În Prahova, nu! Aiurea, foarte puțin și foarte rar, dacă-mi este permis luxul unei presupuneri riscante. În sensul că nu exclud să mai fi apărut și altele, dar în primul sfert de veac al posterității sale, despre Dan David nu au fost publicate decît patru materiale de presă: o recenzie - „Dan David. Lacrima de cîine”, scrisă de Mircea A. Diaconu în „Convorbiri literare”, Iași, 2001, o prezentare postată de același Mircea A. Diaconu pe site-ul www.crispedia.ro, 2003, și două evocări:

„Măștile poetului”, semnată de Nichita Danilov în „Ramuri”, Craiova, 2012, și „Stingerea unui poet vulcanic - Dan David”, publicată de mine în „altPHel”, Ploiești, 2013.

Nu am verificat dacă poetul apare în vreo antologie colectivă, dar șansele sînt minime. Mai sigur este că memoria poetului se perpetuează prin tradiția oralității literare, numele său fiind deseori pomenit în diverse ocazii, la evenimente culturale, sau, pur și simplu, în frecventele discuții ale literaților prahoveni care, fie că l-au cunoscut personal, fie că nu, îi împrospătează periodic legenda.

și cam asta e tot, după știința mea, adică mult prea puțin, ceea ce este surprinzător, nedrept, de neînțeles și de neacceptat. În 15 ani de activitate poetică, Dan David a publicat în cele mai importante reviste ale țării, a scos patru volume de versuri la edituri de prim plan, a citit cu succes în ședințele unor cenacluri de prestigiu, alături și de la egal la egal cu unii dintre cei mai semnificativi scriitori ai vremii (Gabriela Adameșteanu, Horia Bădescu, Mircea Cărtărescu, Liviu Antonesei, Mircea Nedelciu, Matei Vișniec, Nichita Danilov, Emil Brumaru și mulți alții), s-a bucurat de peste 20 de cronici, recenzii sau prezentări în „Luceafărul”, „România literară”, „Astra”,

„Convorbiri literare”, „Tribuna”, „Contemporanul”…, semnate de critici autoritari ai vremii: Alex ștefănescu, Laurențiu Ulici, Romul Munteanu, Daniel Dimitriu, Al. Dobrescu, Al. Condeescu ș.a. sau de mulți alți literați de valoare: Cezar Ivănescu, Eugen Barbu, Adrian Păunescu, Marian Popa, Dan Mutașcu, Ion Horea, Constanța Buzea…

În fine, multe, foarte multe nume mari sau doar importante sau doar cunoscute ale literaturii române din ultimele două decenii ale secolului trecut au vorbit elogios despre Dan David, asemănîndu-l cu Mircea Dinescu și Mircea Cărtărescu, fiind prezentat ca un fenomen literar de o forță lirică năvalnică… „un talent puternic și febril” (Laurențiu Ulici), „sparge toate tiparele posibile… se află la începutul unei cariere scriitoricești furtunoase” (Alex ștefănescu), „unul dintre marii poeți ai literaturii noastre de mîine” (Cezar Ivănescu). și, de la această efervescență apreciativă aducătoare de notorietate consistentă și durabilă, s-a trecut brusc la o tăcere totală, grea, inexplicabilă. De la moartea poetului și pînă azi, au apărut doar cele două cărți menționate deja și doar trei-patru texte critice, diferența de tonalitate dintre modul cum a fost perceput Dan David în timpul vieții și cum este tratat după moarte fiind una absolut surprinzătoare și nedreaptă, greu de înțeles,

imposibil de acceptat. Cert este că pe Dan David posteritatea începuse să-l învelească în giulgiul unei tăceri nemeritate.

Pînă acum, cînd, iată, marcînd cei 25 de ani scurși de la moartea poetului, apare această minunată carte de versuri, fastuos ieșită din atelierele de foc continuu ale făurarului Mihai Vasile, cel care nu doar că a avut ideea și a lansat inițiativa, ci a făcut și tot restul, de la concepție la inevitabilul hamalîc editorial, stabilirea sumarului, ordinea poemelor, necesarele corijări și adaptări de text, facsimil, tehnoredactare, copertă, grafică, adică, tot, adică inclusiv cel mai important amănunt al cărții, găsirea unui titlu sensibil, polivalent și foarte potrivit: „Venirea fiului”. Deși reia cuprinsul de poeme din „Soare cu dinți de lupoaică”, cartea aceasta nu este deloc o simplă reeditare. Este cu mult mai mult. Este cu totul și cu totul altceva față de ediția de acum 15 ani, care, la drept vorbind, din punct de vedere editorial era o improvizație, ca să fiu cît se poate de elegant.

Cartea de față impune nu numai prin ținută grafică, ci și prin acea excepțională infrastructură profesională care, de regulă, nu este vizibilă într-un produs editorial, așa cum în spectacolul de teatru, repetițiile nu se văd, dar se presupun. Mă

refer la rigoarea editorială și la criteriile profesionale, la tenacitate și entuziasm, la acribie, seriozitate și excelență, adică la acea complexă atitudine de moralitate și responsabilitate culturală care condiționează și definește valoarea și pe care Mihai Vasile o onorează de fiecare dată cînd vrea și este lăsat să facă ceea ce știe el mai bine în materie editorială: carte-eveniment, carte-obiect de artă. În privința asta, colaborarea cu meseriașii de la tipografia Karta-Graphic este cît se poate de benefică.

Sînt încrezător că, prin frumusețea și valoarea sa, prin diversele și profundele ei semnificații, această carte va putea da startul unui nou interes public și instituțional față de poezia lui Dan David, prin birourile Centrului Județean de Cultură Prahova și, implicit, ale Editurii Mythos, visîndu-se deja la o mare ediție critică de tip „opera omnia” sau la o antologie făcută, vorba aia, ca la carte, cu un studiu introductiv, cu un aparat critic, cu indice, cu note, cu referințe, cu tot ce trebuie pentru ca opera literară a lui Dan David să intre autoritar și definitiv în circuitul valorilor culturale naționale și să stîrnească acel maxim interes major la care numai valorile literare majore sînt îndreptățite.

Întorcîndu-mă la poet, trebuie să spun că nu am avut norocul să-l cunosc, însă mă bucur că nu am ghinionul să-l ignor. Născut la 11 octombrie 1952 la Bertea - Prahova, Dan David (Dan Constantinoiu, pe numele său de stare civilă), debutează în 1975 în „Luceafărul” și apoi, după o asiduă colaborare cu poeme și proză la diverse reviste literare, în 1982, cîștigă concursul de debut de la Editura „Eminescu” și astfel îi apare primul volum, „Eu vă iubesc pe toți”, primit foarte bine de critică și elogios de întreaga lume literară. Pînă la sfîrșitul scurtei, dar intensei sale vieți, 25 martie 1990, Dan David publică încă trei volume de versuri (și-l definitivează pe-al patrulea, care apare postum, cum spuneam): „Baladă pentru copilărie”, 1982, „Lorelei”, 1984 și „Podul cu fîn”, 1988, o carte de proză, un fel de jurnal de scriitor: „șarpele cu clopoțeii furați”, 1984, precum și o seamă de poeme prin revistele literare ale epocii. Lasă în manuscris multe alte poeme, valorificate în ediția din 2001 și, iată, acum, din nou, în această ediție-facsimil.

(Pentru a risipi orice posibilă confuzie, e momentul să precizez că numele de Dan David este destul de frecvent în lumea literar-artistică. De exemplu, există un Dan David în SUA, poet, născut în 1936, în județul

Sălaj, stabilit la Los Angeles, unde are o interesantă carieră literară în limba română și engleză; un alt Dan David trăiește în Ploiești, fiind pictor iar un alt Dan David român este un profesionist al spectacolelor de magie; născut în România, acum, cetățean israelian, rezident în Italia, om de afaceri de anvergură internațională și mare filantrop, un Dan David este fondatorul unui original premiu care îi poartă numele, în valoare de 3 milioane de dolari; în Canada există un Dan David, muzician de inspirație religioasă și un Dan David - jurnalist).

Dan David al nostru scrie o poezie de o vitalitate metaforică excepțională, excesivă, desigur, care deseori seamănă mai mult a delir incontrolabil decît a poetică programatică, a viziune construită cu rost estetic, din cele care fac marea poezie a lumii. Radicalitatea senzațiilor, a trăirilor, a sentimentelor și a ideilor se suprapune cu o frustețe totuși elevată peste dublura lor livrescă, astfel încît în viziunea sa poetică torențială, Dan David amestecă sinele cu realitatea imediată, contopind natura și cultura într-o singură, indivizibilă matrice existențial-poetică. Fibră puternică și structură poetică de bună calitate, Dan David nici nu poate fi altfel decît debordant, torențial, eruptiv,

năvalnic, colosal, răvășitor, fiindcă materialul din care își face poezia este extras direct din seva vieții primordiale, arhetipale, mitologice și tratat la temperatura arcului voltaic al unor mari figuri ale spiritualității universale. Versurile sale mustesc de trimiteri sau aluzii livrești („e primăvară ca-n ochii lui Sadoveanu”; „Hölderlin a fost nebun, Pavese s-a-mpușcat”) organic integrate în magma lirică și vectori importanți ai mesajului poetic. O avalanșă de personalități de o diversitate năucitoare, zeci de nume: Proust, Goya, Blaga, Huxley, Creangă, Sartre, Hugo, Eminescu, Borges, Sadoveanu, Dante, Kafka etc… etc…, personaje: Moromete, Făt Frumos, Ahab, Jean Valjean, Gioconda…, repere geografice, nume de reviste, episoade, sintagme din opere literare: „privighetoarea cîntă” (Macedonski), „sub foala lui Iocan” (Marin Preda, „Moromeții”), „il est un petit peu toqué” (Tolstoi, „Anna Karenina”), „via recta este semper bona” (dicton latinesc), „contemporanul total” (André Gide)… sau, pur și simplu, expresii uzuale în română, latină, franceză, italiană, germană, engleză… De fapt, Dan David recurge la o retorică poetică și la o recuzită lirică destul de comună în practica optzeciștilor, poezia sa avînd simple atingeri dar și rezonanțe mai complicate cu viziunile poetice ale multora dintre ei: Stratan,

Cărtărescu, Iaru, Coșovei, Ghiu, Lefter, Stoiciu, acestea însele preluînd sugestii, ecouri sau accente din poeți mai vechi, cu rădăcini în avangarda antebelică, Constant Tonegaru, Dimitrie Stelaru, Geo Bogza sau Geo Dumitrescu fiind primele nume care îmi vin în minte.

În mod absolut evident, dar deloc paradoxal, poeziei lui Dan David i se potrivește perfect ceea ce spunea G. Călinescu despre proza lui Liviu Rebreanu. și anume că, luate separat, frazele sale sînt incolore ca niște picături de apă ținute în palmă, dar că, toate la un loc, dau prozei sale forța și vuietul mării. Schimbînd ceea ce este de schimbat, citite separat, versurile lui Dan David par sau chiar sînt anodine și, în orice caz, nu spun nimic special cititorului. Numai citite în răvășitoarea lor integralitate, poeziile își etalează forța, emoția, complexitatea, dinamismul și valoarea. Fiindcă Dan David nu este un meseriaș al versului, un chițibușar, un ceasornicar de vorbe, ci un creator de viziuni poetice care, desigur, nu pot să încapă în buzunarul unui distih, ci au nevoie de colosala desfășurare a unor poeme întregi. Dan David este un poet-vulcan care erupe continuu, a cărui poezie-magmă tinde să acopere tot și să transfigureze lumea prin propria sa incandescență. La o asemenea

desfășurare de forță lirică, versul nu există, strofa nu ajută, poezia e mică, abia dacă ciclul de poeme începe să suporte, să înmagazineze și să transmită fluxul magmatic al creației poetice.

Este și motivul pentru care nu citez nici un vers. Tot ceea ce vreau este să vă spun că a existat un poet prahovean Dan David, că există în biblioteci toate cărțile sale, că opera sa merită să fie citită, cunoscută, comentată și neuitată. și că pentru asta s-a născut cartea- eveniment pe care iată, o ții chiar acum în mînă, iubite cetitorule! Fie-ți zăbava cît mai frumoasă și cît mai de folos!