Mai atent la detalii și cu mai multă acribie, Mircea Mihăieș afirmă în exemplara sa carte De veghe în oglindă: „Caietele lui Camus instituie legea marțială a confesiunii permanente” pentru ca, mai departe, să-l citeze pe însuși autorul Caietelor: „Opera este o mărturisire, iar eu simt nevoia să depun mărturie.”

...Cam o astfel de „nostalghie” mi-a lăsat lectura cărții Cafeaua cu sare (și, cu precădere, excepționalul volum al doilea, cel care și face obiectul acestei reeditări) de Ion Stratan. Primul volum, apărut în timpul vieții sale (1998), la Editura Athenaeum, sub îngrijirea prietenului său, Bogdan Stoicescu, a stîrnit multe comentarii admirative și pentru faptul că Ion Stratan era foarte cunoscut pentru calambururile sale orale – găselnițe inteligente și, de cele mai multe ori, pline de haz, scornite pe loc în dialogurile cu ceilalți. Îmi amintesc, printre altele, de unul dintre aceste momente în care un prieten comun ne povestea cum plecau, el și prieteni de-ai săi, în vremea studenției, pe furiș din restaurant, după consumație, fără să plătească. Ion Stratan a ascultat pufăind din țigară și, după poveste, a întrebat mormăind: și chelnerul ce-a zis? Omul a tăcut încurcat. În povestea lui nu mai era nici o continuare. Îți spun eu, a mormăit poetul, iar apoi a intonat cu voce tare: Estudiantes, la plata!

(Estudiantes de La Plata era, la vremea anilor optzeci, o cunoscută echipă de fotbal din Argentina....) Dar, desigur, mulți dintre prietenii săi au asemenea amintiri, depozitate undeva, în memorie alături de figura sa leonină...

Acest prim volum a fost mai mult o joacă de-a cuvintele, în care Ion Stratan, calamburgiu din stirpea lui șerban Cioculescu ori Nichita Stănescu, și-a transferat oralitatea pe pagina de carte. Iar, à propos de Nichita Stănescu, nu pot să trec peste „autograful” acestuia pe cartea Noduri și semne pe care i-a dăruit-o lui Ion Stratan în anul 1982 și care arăta cam așa:

Marelui Ion Stratan,
os din os Stănescian
ceste noduri,
și, și semne,
de noi doi destul de demne
și privite, Stratanite
și Nichite

La Ion Stratan calamburul era și o bună oportunitate de a-și spune părerea despre atît de multe și variate lucruri. Îmi îngădui să citez cîteva, la întîmplare, din primul volum:

• România este țara tuturor probabilităților.
• Shakespeare este un autor care a scris exact cît trebuie.
• Orice s-ar zice, există, printre altele, partide creștine și partide cretine.
• Elena Ceaușescu a fost împușcată pentru hărțuire sexuală a poporului român.
• Tradiționala ospitalitate românească cu pîine și dosare.
• Am întîlnit doi disperați și trei tipi trisperați.
• Se pare că nici Securitatea nu a colaborat cu Securitatea.
• Statu' ia Libertății ce-i al libertății.
• Căldurile astea ar trebui interzise prin lege.
• și mîncarea este un medicament împotriva foamei.
• Aer condiționat de numărul persoanelor din încăpere.
• Să te C.F.R.-ească Dumnezeu de scumpirea biletelor de tren.
• Ray Charles e un interpret ce n-a văzut Parisul.
• Noaptea e un sfeșnic bun.

Subintitulat Paradoxuri și parafraze și apărut postum, la foarte puțin timp după moartea autorului, al doilea volum are o cu totul altă alură decît primul.

Aici poetul „s-a luat în serios” și și-a colectat notațiile fugare din caiete ori din foile disparate, aruncate prin sertare sau rătăcite în rafturile înțesate de cărți din camera sa, făcînd o selecție extrem de riguroasă. Astfel încît cititorul s-a aflat deodată într-o altă... dimensiune a personalității lui Ion Stratan, anume aceea a unui spirit în alertă, în criză chiar; jocurile nu mai sînt doar de cuvinte, ci devin, pe alocuri, grave ori amare considerațiuni, unele din lapidarele sale texte sînt adevărate poeme într-un vers (apud Ion Pillat, „Poeme într-un vers”, 1936), altele sînt parcă începuturi sau teme de proze sau de poeme, uneori reflecții triste sau tăioase despre lumea în care a trăit cu personajele ei cu tot, alteori frînturi de gînd enigmatice, eliptice și, desigur, multe calambururi inteligente și hazoase. Acest volum al doilea al Cafelei cu sare pare mai degrabă un fel de memento (nu știm cît de... jurnalier) cu însemnări fugare pe bucățele de hîrtie aflate mai tot timpul lîngă locul în care-și concepea opera poetică, la masa de scris. Reflecții de felul: „Nu îmi mai bat capul în privința unui vers. Îmi bat sufletul...” sau „Viața mea, ca trecutul unei planete nevăzute.”, „N-am trăit o experiență mai cumplită decît viața.”, culminînd cu (de exemplu) „Îmi pare rău că nu am supraviețuit.”, trădează starea de spirit din ultima perioadă a vieții sale, bîntuit de stafiile

ratării, a trădărilor de tot felul, a nerecunoștinței contemporanilor („Nici îngerii morții nu se purtau cum s-a purtat critica literară cu opera mea.”), a neputinței poeziei de a mai crea emoții într-o lume cibernetizată și artificială („A murit și copilul nostru, Poesis.” sau „Cîștiguri iluzorii și pierderi reale.”) etc. Umorul său, spumos, acid și spectaculos altădată, este acum estompat de ceea ce viața mai mult i-a luat decît i-a dat: „Unii au salariul pe card, eu am salariu, cu emoții, pe cord.”, „Atîtea lucruri am pierdut în viața mea viața însăși printre altele.”, „Dacă nu aș fi scriitor, m-aș sinucide, deși, pentru că sînt, îmi vin asemenea gînduri...”

Ion Stratan a avut această extraordinară bucurie a construcției lexicale, lucru constatat și de criticii operei sale poetice. Aici, însă, eliberat de canoanele poeziei, a excelat în paradoxurile acestei limbi române pe care a iubit-o și pe care a respectat-o tocmai pentru ceea ce a avut ea mai bun pentru un poet ca el: vitalitatea.

De aceea cartea aceasta este mai mult decît binevenită acum, într-o epocă în care limba română a început să se exileze din ce în ce mai mult și să se retragă din fața acestui val întunecat al unui talmeș-balmeș lingvistic, agramatical, bolovănos, monstruos pe alocuri...

Cartea se termină cu o interogație aparent benignă dar cît de dramatică: „– Ce mai fac cuvintele?”, așa cum, dacă ne amintim bine, se termina la fel de surprinzător și dramatic discul de vinil „O recitare” al lui Nichita Stănescu, care relua replica poetului dintr-o discuție din studio dintre el și tehnicienii de acolo: „– Cît mai avem ca timp, vă rog frumos?”...

Combinate shakespearian, cele două replici ale celor doi minunați poeți dau măsura neliniștilor noastre de azi și, poate, dintotdeauna...

Cum să urmeze o cură de slăbire dacă nu are ce mînca?
≡
Avea prospețimea unui film în reluare.
≡
Revistă religioasă din Franța: Paris Maici.
≡
Fotbalul este o afacere militară.
≡
Îl conduc pe cineast pe ultimul film.
≡
Azi caravana cinematografică a pornit pe filmul fără întoarcere.
≡
Am hotărît să mă resemnez: Ion Stratan – Ion Stratan.
≡
La vară, pe plaja de la Neptun, va avea loc dezvelirea bustului scriitorului Ion Stratan.