În anul 1988 am propus tinerei dansatoare Emilia Dan, intrată de cîțiva ani în rîndurile membrilor stabili ai Teatrului Equinox, să scrie coregrafia unui spectacol de teatru-dans intitulat „Mărturisirile Domnișoarei Pogany”. Pînă atunci dansase într-unul din marile spectacole ale teatrului meu din anii ’80, intitulat „Muzeul imaginar” cît și în încercările scenice ale unuia dintre asistenții mei în care se împletea actul teatral cu cel coregrafic. Tînăra dansatoare a luat atît de în serios propunerea mea, încît a rescris aproape întregul scenariu, folosindu-se și de unul dintre actorii teatrului și realizînd un spectacol miraculos care avea să și obțină un premiu întîi la un festival de coregrafie din anul următor. Tot atunci a realizat și coregrafia unui spectacol de dans contemporan pe muzica unei tinere compozitoare din Ploiești care s-a afirmat foarte mult în anii de după evenimentele de la 1989; este vorba de Dana Cristina Teodorescu, astăzi o renumită compozitoare în Austria (Dana Cristina Probst, prin căsătoria sa cu pianistul vienez Otto Probst), cu compoziția sa „NinSoare” – o cantata pe versurile lui Nichita Stănescu. Era începutul unui drum lung, anevoios, cu multe necunoscute dar care s-a identificat cu stilul experimental al teatrului meu. În anii ’90, ea a cercetat mult mai îndeaproape fenomenul creînd cîteva spectacole de teatru-dans cît și de dans contemporan care au avut un extraordinar succes de public. Dintre ele, spectacolele de teatru-dans „Scrisorile soldatului absent” și „Cinci ficțiuni exemplare” au fost, de departe, cele mai aplaudate de public. În luna mai a anului 2001, a fost admisă la masterclass-ul uneia dintre cele mai bine cotate companii de dans contemporan din Europa – Compania Christine Bastin din Franța, susținut de coregrafa și dansatoarea Christine Bastin (decorată chiar în anul acela de guvernul francez cu titlul de „Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor”) și de doi dintre cei mai importanți dansatori din companie: Pascal Alio și Pascaline Verrier. La finalul cursului de masterclass, cei zece studenți au prezentat publicului, pe scena Teatrului Odeon din București, un excelent spectacol de dans contemporan intitulat „Entre deux. Cinq duos chorégraphiques” („În doi. Cinci duete coregrafice”). A fost o experiență remarcabilă, în primul rînd pentru că se verifica încă o dată nivelul școlii de la Equinox dar și pentru că, pentru ea, se deschidea un nou orizont de creație. Au urmat apoi două spectacole memorabile de teatru-dans, „Eu, adică ea” – o frumoasă și nostalgică pledoarie pentru viața de cuplu și excepționalul „Obiecte palpitînd în oglinzi”, aș spune creația ei de maturitate, spectacol pe care l-a realizat cu mica ei companie de dans contemporan, „Arc”, la care a scris scenariul, a făcut selecția textelor din creația lui Jorge Luis Borges, a „desenat” coregrafia și a conceput o excelentă coloană sonoră, folosind în distribuție și doi dintre cei mai importanți actori ai Teatrului Equinox. A creat în anii din urmă un foarte frumos și dinamic spectacol de teatru-dans pentru studenții claselor mele de actorie, intitulat „Cascando”, cu texte din creația scriitorilor Samuel Beckett și Nichita Stănescu, spectacol care se joacă încă în diferite locuri și festivaluri.

(fragmente din cartea „Cealaltă parte a umbrei. Fals tratat de antropologie teatrală”, autor Mihai Vasile, editura Akakia, 2020)