NICHITA LA ECHINOCȚIU - Articol LACE Magazine
NICHITA LA ECHINOCȚIU.
Un festival cu tot ce se poate cuprinde sub „tutela” majestuoasă a Marelui Poet.
Interviu cu regizorul Centrului Dramatic Mythos, Mihai Vasile
de Elena Ciobanu
(martie, 2024)
Anul acesta, la cea de-a 19-a ediție a Festivalului artelor
„Nichita la echinocțiu”, s-au împlinit 40 de ani de la prima
ediție a Festivalului „Nichita Stănescu” și cea de-a 34-a
ediție a Festivalului internațional de poezie „Nichita Stănescu”.
Vă rugăm să ne oferiți o scurtă privire asupra tuturor acestor
manifestări culturale: scopul comun, dar abordarea diferită.
Povestea este, paradoxal, pe cât de lungă și complicată, pe-atât
de simplu de povestit. Depinde de perspectiva și datele pe care le
are cel care povestește... Eu am povestea mea și se bazează pe
documente, rememorări și fapte petrecute aievea. Chiar la ediția
de anul acesta a Festivalului artelor NICHITA LA ECHINOCȚIU am
alcătuit și lansat volumul documentar „Nichitiana”, carte care,
neavând pretenția de a fi o ediție anastatică, și-a propus să
conțină și să reproducă fidel toate documentele din cadrul
primelor ediții ale festivalului de poezie „Nichita Stănescu”,
dintre anii 1984 și 1990. Adică a acelor prime ediții – eroice
le-aș putea numi – cu care cultura română se despărțea de
„ființa cea de carne” a marelui poet. În multe din interviurile
sau în textele pe care le-am scris de-a lungul zecilor de ani care
au trecut de atunci sau în cărțile mele (de curând chiar, în
ediția a doua a singurului album memorial apărut după moartea sa,
pe care l-am publicat la Editura Mythos a Centrului Județean de
Cultură Prahova „Acad. Eugen Simion” din Ploiești), am vorbit
despre începutul acestei manifestări memoriale.
Într-o perioadă în care cultura și arta românească erau înghețate într-un concept aberant, într-o perioadă în care, prin lege, nu se mai putea înființa o casă memorială, într-o perioadă în care scriitorii nu mai aveau voie să-și pună portretul pe coperta a patra a cărților lor (pentru că un singur „portret” trebuia să apară, ostentativ, peste tot!) și multe alte asemenea aberații, ei bine, într-o asemenea perioadă noi, cei câțiva tineri (pe atunci) intelectuali ne-am propus să creăm un eveniment memorial în ceea ce privea viața și opera lui Nichita Stănescu. Nu pot fi descrise, pentru înțelegerea generațiilor de azi, câte piedici, câte aprobări, câte umilințe a trebuit să îndurăm pentru ca, la un an de la dispariția poetului să putem face ceea ce ne-am propus. Am avut atunci bafta ca, alături de noi cei câțiva (scriitorii Ioan Dan Nicolescu, Ion Stratan, Florin Dochia, Constantin Hârlav-Maistorovici și cu mine), să se situeze și șefa culturii județului Prahova, profesoara Gabriela Marinescu, cea care a întredeschis ușile mai-marilor vremii ca să putem obține prețioasele aprobări. Cel mai mult ne-a durut faptul că, după ce cu mare greutate au aprobat câte ceva din ceea ce ne-am propus noi, ne-au interzis cu desăvârșire să publicăm în materialele tipărite ale festivalului, portretul lui Nichita. Așa a apărut în primele tipărituri celebrul (în epocă) desen al unui stejar, pe care l-am inventat la repezeală, inspirat fiind de manuscrisul unui poem („Acasă”) pe care mi l-a transmis soția sa, Dora Stănescu... S-a alăturat demersului nostru, apoi, Uniunea Scriitorilor, care chiar de la prima ediție a oferit Premiul „Nichita Stănescu” (în anul acela – 1984 –, poetului Gheorghe Tomozei)... Ar fi multe de povestit... Festivalul acela, „al nostru”, s-a sfârșit cu ultima ediție organizată de noi, cea din 1990. După aceea festivalul a fost preluat de alte instituții, cu alte interese, cu alte rosturi... Eu am reinventat spiritul acelor vremuri, în anul 2006 când a debutat Festivalul artelor NICHITA LA ECHINOCȚIU, un festival care ține 11 zile – din seara echinocțiului de primăvară până în ziua de naștere a poetului – adică ultima zi a lunii martie. Spectacole, proiecții și gale de film, lansări de cărți și reviste, ateliere de creație și interpretare, expoziții, concerte, conferințe, colocvii – adică tot ce se poate cuprinde sub „tutela” majestuoasă a marelui poet. Și iată că anul acesta am ajuns la cea de a 19-a ediție. Ce-o mai fi, om vedea...
Extras din Revista „LACE” #12 - Mai 2024. Citește continuarea pe site-ul revistalace.ro.
